Home / Fără categorie / 2019, anul expansiunii: Marile investiţii din industria cărnii

2019, anul expansiunii: Marile investiţii din industria cărnii

Afacerile din domeniul cărnii sunt în plină dezvoltare, lucru demonstrat şi de noile fabrici de nutreţuri, unităţi de procesare şi abatoare inaugurate în ultimele luni în România. Producătorii încearcă să profite atât de pe urma creşterii producţiei, cât şi a reluării exporturilor de ovine către ţările din Orientul Mijlociu.

În 2018 şi 2019 producţiile de carne de porc şi de pui au înregistrat creşteri substanţiale. Începând cu 2019, şi producţia de carne de vită a crescut. În timp ce carnea de porc este destinată strict pieţei interne, întrucât România nu poate exporta din cauza pestei porcine, o parte importantă din carnea de pui şi de vită pleacă la export.

Producătorii vor să profite de pe urma cererii în creştere şi au anunţat noi investiţii ce vizează toate segmentele de business. Valoarea acestora se ridică la câteva zeci de milioane de euro.

Astfel, cel mai mare producător din industria cărnii a inaugurat în luna iulie, la Moftin (Satu Mare), una dintre cele mai mari ferme de bovine din România, investiţia fiind de 13 milioane de euro. Ferma include  grajduri, o moară de cereale, silozuri cu o capacitate de 20.000 de tone, un puţ de apă şi instalaţii pentru evacuarea dejecţiilor.

Un alt mare producător local, Radic Star, a anunţat la începutul anului că va construi un abator şi o fabrică de procesare a cărnii. Bugetul este de 3 milioane de euro şi va fi asigurat din fonduri proprii şi fonduri europene, iar construcţia ar urma să fie gata în circa 18 luni. Fabrica va avea o suprafaţă de 6.200 de mp, în timp ce abatorul se va întinde pe o suprafaţă de 1.250 de mp.

De asemenea, în martie, societatea Cultivo anunţa că va construi un complex de prelucrare a cărnii de vită, ce va fi amplasat lângă oraşul Sfântu Gheorghe din Covasna. Suma alocată este de 11 milioane de euro.

De pe piaţă nu lipsesc investiţiile  noilor jucători. Astfel, recent, omul de afaceri gorjean Ion Iordache anunţa că va construi o fabrică de procesare a cărnii de vânat, în comuna Borăscu (judeţul Gorj). Costul se ridică la 1 milion de euro.

Fabrici de nutreţ

Alte companii, precum Oprea Avi Com sau Premium Porc, şi-au concentrat investiţiile în fabrici de furaje. Astfel, firma Oprea Avi Com a inaugurat în luna mai una dintre cele mai mari fabrici de nutreţuri pentru păsări de la noi, fondurile alocate fiind de 15 milioane de euro.

În luna august, Premium Porc a inaugurat la Avrig, în judeţul Sibiu, cea de-a treia fabrică de nutreţuri a grupului. Costul total a fost de 3,4 milioane de euro.

Exporturile de oi către lumea arabă relansează producţia internă

Odată ce România a reluat exporturile de carne de oaie către lumea arabă, şi pe acest segment încep să apară tot mai mulţi producători şi procesatori care-şi dezvoltă businessul.

Astfel, la sfârşitul lui 2018, Cooperativa Ţara Mea, coordonatorul programului naţional “Alege oaia”, a anunţat că va construi un abator de procesare a cărnii de oaie, cu o capacitate de 50 de tone pe zi. Firma a semnat un parteneriat cu cele trei federaţii şi 10 asociaţii de oieri din România, care însumează circa 95% din producţia românească de carne de oaie.

Până acum, balanţa comercială a României în domeniul cărnii a înclinat puternic în favoarea importurilor. Noile investiţii ar putea conduce însă la echilibrarea situaţiei.

În 2018, producţia locală de carne de porc a României a crescut cu peste 10%, la 365.000 de tone. Tot anul trecut s-au produs nu mai puţin de 452.000 de tone de carne de pui, creşterea faţă de 2017 fiind de peste 12%. În ceea ce priveşte producţia de carne de oaie, aceasta a fost în 2018 de circa 12.000 de tone.

Citeşte şi

Reţeaua de supermaketuri “Unirea”, deţinută de statul român, va fi inaugurată în octombrie

În luna octombrie vor fi inaugurate în mai multe oraşe din ţară primele şase magazine …