Home / Stiri / Schimbăm lumea / Alternative Blue, ONG-ul care luptă împotriva poluării cu plastic. Ce petiţie a demarat către Mega Image

Alternative Blue, ONG-ul care luptă împotriva poluării cu plastic. Ce petiţie a demarat către Mega Image

Alternative Blue este un ONG creat de mai mulţi tineri din Oradea, ce derulează diverse campanii ecologice centrate în special pe reducerea consumului de plastic. Fiecare dintre acţiunile lor are  nevoie de finanţare, iar pentru a obţine banii necesari au creat un magazin no waste, unde comercializează produse din materiale sustenabile.

Ioana Tănase, „creierul” Alternative Blue, de formaţie economist, ne-a povestit cum s-a născut proiectul şi care sunt planurile sale de viitor. Acestea includ, între altele, deschiderea în Oradea a unui magazin no-waste în format fizic.

 

Packfoodnews.ro: Când a început să te preocupe cu adevărat problema mediului?

Ioana Tănase: Timp de 6 ani am trăit în Bruxelles, unde a trebuit să-mi sortez deşeurile. În felul acesta am fost pusă la modul concret faţă în faţă cu gunoiul pe care îl produc. Apoi, prin 2013 am văzut fotografii cu nişte albatroşi care se aflau foarte departe de civilizaţie – erau tocmai pe Atolul Midway – şi care aveau stomacul plin de plastic. Am citit mai multe materiale şi am aflat că oceanul este plin de plastic. Pe atunci apăreau primele informaţii în sensul ăsta. Mi-am dat seama că şi eu, prin acţiunile mele, contribui la poluare şi am vrut să schimb ceva în primul rând la nivelul obiceiurilor personale. Am început să citesc şi am văzut că erau oameni care creaseră deja mişcări zero waste în SUA. De acolo m-am inspirat. Schimbarea a început prin câteva obiecte pe care mi le-am însuşit, cum ar fi o plasă din pânză, care avea şi un mesaj drăguţ, ce susţinea combaterea forării în apele teritoriale din jurul insulelor Canare din Spania. Mi-am mai luat o sticlă reutilizabilă din inox, inscripţionată şi aceasta cu un mesaj care susţinea lupta împotriva schimbărilor climatice.Mi-am dat seama că într-un an am reuşit să reduc considerabil deşeurile pe care le produc. Am calculat cam câte ambalaje de plastic consumam anual, şi am ajuns la 3.000 – 4.000 de bucăţi. Impactul unei vieţi no waste este fantastic.
M-a ajutat faptul că am făcut această schimbare în Belgia. Acolo nu există ideea de „nu se poate” – dacă vrei, se găseşte o soluţie. E o mentalitate pe care am adoptat-o şi eu. De asta şi proiectul nostru se numeşte alternative, pentru că, dacă vrei, se găseşte o alternativă pentru orice.

Între timp, ai devenit o sursă de know how în domeniul vieţii no waste. De unde ai adunat toate informaţiile? Ai urmat şi cursuri în domeniu?

În Belgia, unde am ajuns prin intermediul unei burse Erasmus, am urmat multe cursuri de sustenabilitate, nutriţie, am învăţat despre partea de zero waste şi resurse maritime. Înainte de a pleca în Belgia absolvisem în România Ştiinţe economice la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj.

Pe lângă faptul că eşti un promotor al vieţii no waste, susţii şi lupta împotriva plasticului…

În research-ul meu aflasem că plasticul e foarte nociv pentru sănătate, aşadar nu doar pentru natură şi pentru vieţuitoare. Oamenii ştiu că sunt dăunătoare băuturile alcoolice, ţigările, dar nu li se spune la fel de des cât de dăunător e plasticul. Nu li se spune, de exemplu: „vezi că apa aia îmbuteliată în plastic pe care o bei şi care crezi că e sănătoasă poate conduce la sterilitate, poate distruge sistemul endocrin şi chiar produce cancer”.  Oamenii nu ştiu că apa îmbuteliată poate fi contaminată atunci când este păstrată la temperaturi foarte mari şi este infestată de compuşi ai plasticului, cu tot soiul de microfibre. Iar ăsta e doar un exemplu despre efectul nefast al plasticului.  
Acum trăiesc integral fără plastic, ceea ce înseamnă inclusiv că beau apă de la robinet. Ideea e că dacă suntem suficient de atenţi, găsim alternative pentru absolut orice.

Produse sustenabile care ţin o viaţă întreagă

De unde ţi-a venit ideea de a crea magazinul no-waste?

Văzându-mă ce fac, prietenii au început să mă întrebe unde găsesc produse cu care să înlocuiesc plasticul şi mi-am dat seama că aş putea să ajut mai multă lume creând un one stop shop de unde să se poată aproviziona. Am creat un magazin online, bazându-mă pe experienţa de ani de zile. Acolo sunt produse în care am încredere 100% şi pe care le-aş recomanda oricui vrea să îmbrăţişeze stilul ăsta de viaţă.

Cum alegi produsele pentru magazin
? În plus, cine sunt producătorii?

Ideea e să fie reutilizabile şi de o calitate cât mai bună, pentru că noi nu credem în single use. Sunt unele produse care te pot ţine o viaţă, cum ar fi cele de la Klean Kanteen.
Totodată, am vrut ca majoritatea produselor vândute să fie locale. Pe partea de textile, am reuşit să facem asta. Plasele din pânză, săculeţii pentru pâine, îi producem chiar noi, într-un atelier propriu, dar şi în colaborare cu terţi, iar materialele pe care le folosim sunt realizate în România.
Alte produse, cum ar fi paiele din inox, le aducem din China. Am fi vrut ca aceste paie să fie confecţionate în România, aşa că am apelat la producători pentru a face molduri, în care să fie turnat inoxul. Noi am fi oferit suportul tehnic. Doar că producătorii îşi doresc din start comenzi de zeci de mii de bucăţi, iar aici ne-am împotmolit, pentru că nu am fi putut comanda atât de multe.

Câţi oameni sunteţi în organizaţie şi cine face produsele din materiale textile
?

În organizaţie suntem 5 persoane, dar avem şi colaboratori, oameni pasionaţi de ceea ce fac şi care consideră asta mai degrabă un hobby. În felul acesta, nu trebuie să angajăm personal. Dacă ar fi trebuit să angajăm oameni, proiectul ar fi devenit nesustenabil.
Prin ceea ce producem pe site, susţinem  proiecte de informare în şcoli şi diverse campanii ale Alternative Blue. Fiind mai mult o iniţativă socială, avem o mulţime de proiecte şi campanii.

Cine sunt clienţii voştri?

Iniţial, vindeam mai mult în afara ţării, unde oamenii ştiau deja ce înseamnă zero waste. Dar în 2016 – 2017 am început să vindem şi în România. Avem clienţi business şi persoane fizice. Persoanele fizice sunt de regulă femei, cu studii superioare. Însă şi bărbaţii sunt interesaţi. De regulă, sunt persoane cărora le pasă de sănătatea lor, sportivi etc. Vârsta acestora este între 24 şi 31 de ani.
Clienţii persoane juridice sunt companii care derulează proiecte sustenabile, afaceri de familie care au grijă de mediul înconjurător etc. Derulăm workshopuri la companii multinaţionale sau companii cu mai mulţi asociaţi, unde discutăm despre cum poţi avea un trai sustenabil sau despre cum poţi produce zero deşeuri la muncă.

Se poate vorbi despre o cifră de afaceri a magazinului?

Cifra de afaceri a fost anul trecut de circa 10.000 de euro. Banii au fost folosiţi pentru susţinerea diverselor proiecte sau reinvestiţi.

Planuri de viitor: un magazin no-waste în Oradea

Ce proiecte a derulat Alternative Blue în 2019
?

În 2019 am avut o campanie prin care am mers în liceul Gojdu din Oradea, la clasele a X-a şi a XI-a, unde am discutat despre poluarea cu plastic. Am vorbit despre reciclare şi despre colectare separată. Totodată, ne-am aliniat campaniei împotriva risipei alimentare derulate în licee de o asociaţie din Cluj, Food Waste Combat. Ca în fiecare an, şi în 2019 vom face o acţiune de clean up. Deşi nu credem în ecologizare, ci în prevenire, cu toate astea considerăm că şi acţiunile de clean up sunt necesare.
Tot anul acesta, am demarat o petiţie către lanţul Mega Image. În Belgia, grupul Delhaize (care în România este reprezentat de lanţul de magazine Mega Image) a renunţat la pungile de plastic de la raioanele de legume-fructe şi la pungile de plastic de la case. Nu le-au înlocuit cu pungi biodegradabile, care sunt tot plastic, ci au introdus săculeţi din bumbac şi pungi de hârtie. Prin petiţia noastră cerem lanţului Mega Image să adopte în România aceleaşi măsuri ca şi în Belgia. Am ajuns deja la vreo 6.000 de semnături, însă am înţeles că Mega Image doreşte mai degrabă să treacă la bioplastic. Asta ne-a cam dezarmat.

Ce veţi mai face în 2019?

Vrem să deschidem curând în Oradea un magazin zero waste, un magazin fizic de unde să se poată cumpăra ulei vrac, oţet vrac, detergent vrac etc. Iniţial, vrem să lucrăm numai cu ambalaje din hârtie reciclată. În câteva săptămâni sper să îi dăm drumul, acum fiind în stadiul de amenajare. În Occident, aproape fiecare oraş de mărime medie are un magazin de genul acesta, iar un oraş precum Bucureştiul are minimum 3-4 magazine de acest tip.   

Citeşte şi

Cum luptă Carrefour, Lidl şi Kaufland împotriva poluării cu plastic

Tot mai mulţi retaileri alimentari de la noi au luat în ultimele luni măsuri prietenoase …